A fost descoperită o nouă tulpină a virusului în Franța, în zona Bretania

16 03. 2021, 09:55

Potrivit informațiilor, a fost descoperită o nouă tulpină a coronavirusului în zona Bretania, în Franța. Ce au transmis specialiștii.

Specialiștii francezi studiază noua variantă a coronavirusului. Aceasta a fost descoperită în zona Bretania, Franța, și încearcă să afle care este gradul de transmitere și dacă poate provoca efecte mai grave ale noului coronavirus. Anunțul a fost făcut de către DGS – Direcția Generală a Sănătății.

Potrivit Realitatea.net, noua tulpină a apărut într-un spital din Lannon, situat în nord-vestul țării, unde a izbucnit un focar. Astfel că, 79 de persoane au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus, iar opt persoane dintre acestea au noua tulpină a virusului chinezesc. Acum, situația se află sub supraveghere și ”nu indică o mai mare gravitate sau o contagiozitate superioară” față de tulpina originală.

Au fost descoperite primele cazuri de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului în România

Potrivit Gândul.ro, pe teritoriul țării noastre au fost descoperite primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului. Specialiștii unui laborator medical foarte cunoscut în România au analizat 93 de probe, aleatoriu, iar în aceste probe, două dintre ele conțint tulpina din Africa de Sud. Este vorba despre un pacient din București, iar altul din Pitești, potrivit sursei citate.

De asemenea, dintre cele 93 de probe, 72 dintre probe au arătat că există tulpina din Marea Britanie, adică tulpina B.1.1.7. Din cele 93 de probe analizate, 77% dintre acestea conțin „tulpina britanică”.

Din 600 de probe analizate, specialiștii laboratorului medical au descoperit 151 de probe care conțin tulpina din Marea Britanie și 2 probe care conțin tulpina sud-africană. OMS transmite faptul că tulpina sud-africană este la fel de contagioasă precum tulpina britanică.

Tulpina britanică ar avea o mortalitate dublă față de virusul original

Un nou studiu la care au luat parte nu mai puțin de 54.000 de respondenți arată faptul că tulpina din Marea Britanie ar avea o mortalitate dublă față de virusul original. Studiul a fost efectuat de British Medical Journal și arată faptul că varianta ”KENT” a provocat 227 de decese, iar tulpina originală a provocat 141 de decese, arată Realitatea.net. Specialiștii au făcut studiul pentru perioada noiembrie 2020 – ianuarie 2021.

Sursă foto: Pixabay